Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990 - interviu cu David Schwartz, regizor / Dilema Veche

Constantin VICĂ
03 Mai 2010

Centrul de Introspecție Vizuală va prezenta în zilele de 5, 6, 7, 8, 9 mai 2010, de la ora 20.00, spectacolul de teatru documentar Capete înfierbântate, eveniment desfășurat în cadrul proiectului 13-15 iunie 1990. Proiectul utilizează metoda documentării prin interviu și prin arhivarea informațiilor și rapoartelor care conțin referințe la evenimentele din 13-15 iunie. Echipa de documentare a stabilit, în urma informațiilor, mai multe ipoteze despre "Mineriada" din 13-15 iunie 1990 (care a urmat Pieței Universității) coerente în interior, dar absolut incompatibile între ele. În lipsa unor informaţii suplimentare, stabilirea unui adevăr istoric, de unde ar decurge identificarea unor vinovaţi şi studierea mecanismelor de funcţionare ale sistemului care a produs evenimentele, devine imposibilă.
Am discutat cu regizorul David Schwartz despre intenția acestui spectacol, metoda sa și raportarea pe care o are față de evenimentele de acum 20 de ani.

De ce ai ales să cercetezi Mineriada din iunie 1990? Cînd ți-a venit ideea?

Mă interesează foarte tare istoria recentă şi felul în care se raportează românii la istorie. Cred că la noi (poate şi la alţii, dar nu am cercetat eu subiectul) există o dezinformare majoră legată de istorie şi de înţelegerea istoriei, începînd cu Ştefan cel Mare şi terminînd cu revoluţia din 1989 şi cu represiunile din cursul anului 1990. Această dezinformare vine în primul rînd din şcoală, din felul în care (nu) sunt discutate aceste probleme. Propunerea de a lucra pe subiectul aşa-numitei Mineriade din 1990 a venit de fapt de la Mihaela Michailov, în toamna anului trecut, în urma unor discuţii ale noastre legate de evenimente majore din istoria recentă a Bucureştiului.

Ce înseamnă teatru documentar, ce metodă presupune?

Nu cred că există o singură metodă, dar voi explica înţelegerea pe care o avem noi despre teatrul documentar. Este vorba de un tip de teatru care foloseşte ca material pentru scenariul de spectacol exclusiv poveşti, personaje şi situaţii reale, documentate, fără a inventa nimic la nivelul informaţiei şi al conţinutului. Sigur că aceste date sunt selectate, editate şi prezentate într-o formă aleasă intenţionat şi aici intervine subiectivitatea noastră. Ca metodă pentru acest spectacol am folosit interviurile cu diferiţi participanţi la evenimentele din 13-15 iunie. De fapt, toate aceste interviuri (peste 30 pînă acum) fac parte dintr-o arhivă informală pe care vrem să o facem accesibilă online. Scenariul spectacolului este construit dintr-o succesiune de fragmente de interviu, devenite monoloage.

Cum ai colaborat cu Mihalea Michailov? Dar cu Cinty?

Cum spuneam, am lucrat cu Mihaela încă de la planul proiectului, apoi am cooptat-o şi pe Cinty si împreună am început documentarea, cercetarea documentelor disponibile online, căutarea persoanelor care într-un fel sau altul au participat la evenimente şi intervievarea lor. Am făcut interviuri atît cu personalităţile publice ale evenimentelor, de la Marian Munteanu la Ion Iliescu, cît şi cu oameni obişnuiţi, persoane bătute, arestate ilegal sau rănite, dar şi mineri participanţi la evenimente. După perioada de documentare, am început lucrul la spectacol, împreună cu Mihaela pe editarea monoloagelor, iar cu Cinty pe selectarea materialului documentar (text, fotografii, imagini video) pentru proiecţii.

Observ că Alexandru Potocean este numit performer, nu actor. De ce?

Pentru mine diferenţa esenţială dintre performer şi actor este la nivelul implicării şi înţelegerii întregului demers al proiectului. Alexandru Potocean a lucrat împreună cu noi atît în faza de documentare, cît şi la construcţia scenariului de spectacol, fiind implicat activ în conceperea spectacolului. Astfel, el nu este doar un actor care joacă rolul care i s-a dat, ci acest spectacol reprezintă şi viziunea şi percepţia lui asupra subiectului şi problemelor abordate.

Vorbești de trei ipoteze care s-au conturat în urma documentării. Ce raport vezi între ele?

Cele trei ipoteze principale asupra evenimentelor sunt incompatibile, diferă în puncte esenţiale. Dovedesc practic că adevărul este imposibil de stabilit.

Crezi că a te întreba care e adevărul despre 13-15 iunie 1990 însemnă a-ți pune greșit întrebarea?

Cred că da. Paul Veyne spune că istoria nu este o sumă de fapte, ci o ţesătură de intrigi. Iar adevărul fiecărui fragment de istorie depinde de intriga pe care o alege istoricul ca fiind principală. Şi istoria este un decupaj, ca şi scenariile de teatru sau de film. În funcţie de mesajul care îl interesează, istoricul alege perspectiva asupra evenimentului. Aşa că stabilirea adevărului, care ar trebui să fie unul singur, este practic imposibilă.

Ce s-a uitat despre 13-15 iunie? Cine a cîștigat în urma evenimentului?

Acum aleg şi eu intriga care mă interesează pe mine şi spun că cel mai important lucru care s-a uitat este faptul că evenimentele din 13-15 iunie au fost nu doar o agresiune la adresa "intelectualilor" ci şi intenția unui pogrom împotriva comunităţii rome din Bucureşti. Minerii au fost antrenaţi de poliţiştii de sector pentru a intra în cartierele "de romi" (Ferentari, Rahova, şi altele) şi a devasta şi jefui zeci de case de romi. Peste 600 de romi au fost reţinuţi ilegal, fără mandat, loviţi şi torturaţi la unităţile militare de la Măgurele şi Băneasa. Mai mult, directorul general al TVR, Emanuel Valeriu a avut o intervenţie televizată în care a spus că bande de romi devastează clădirile guvernamentale şi trebuie oprite. Şi aproape nimeni nu mai ştie sau nu mai recunoaşte aceste lucruri.

Oare se putea face mai devreme acest proiect?

Într-adevăr nu s-a prea ocupat nimeni de evenimentele acestea; ele, cum spuneam, au fost trecute sub tăcere. Eu cred că se putea face şi mai devreme, încă mai bine, dar nu a avut cine să îl facă, nu a interesat pe nimeni. În zona teatrului, abia din anii 2000 mai mulţi artişti au început să fie interesaţi de realitatea imediată românească. În plus, un astfel de spectacol este foarte greu, dacă nu imposibil de făcut în cadrul unei instituţii de stat, pentru că riscă să supere pe toată lumea. Noi nu am găsit finanţare decît de la persoane private pentru acest proiect.
Aveai 5 ani la Mineriada din iunie 1990. Acest fapt e o garanție a neutralității tale sau ai ales și asumat o poziție de raportare la evenimente?
Nu cred că poţi să rămâi neutru în faţa unui asemenea subiect, dar cred că este important să încerci să prezinţi toate perspectivele cu argumentele lor. Faptul că eram atât de mic atunci şi nu am practic nicio amintire de la evenimente, m-a ajutat probabil să judec cu mai puţină patimă. Ceea ce nu ştiu dacă este bine sau rău.

David Schwartz, 25 de ani, este regizor de teatru, membru al grupului tangaProject. În bucurești, la Teatrul Luni de la Green Hours, i se joacă spectacolul Faceți loc!. A fost nominalizat la premiul de debut al UNITER pentru regia spectacolului România! Te pup (dramaturg: Bogdan Georgescu; producția: Teatrul Național din Iași), spectacol care va participa la festivalul internațional NEW PLAYS FROM EUROPE, Wiesbaden, Germania.