De la ”forță puternică cu înaltă disciplină civică” la ”urangutani programabili la cerere”. Degradarea imaginii publice și vieții minerilor 1990-2011

Dezbatere coordonată de Mihaela Michailov și David Schwartz

Manipularea și folosirea minerilor ca instrument de luptă de către guvernul României și S.R.I. în 13-15 iunie 1990 a fost doar începutul unui proces lung de transformare a muncitorului, în general, și a minerului, în special, în cetățean de categoria a doua în România post-socialistă. A fost stigmatizată o categorie socială – minerii, şi o întreagă zonă geografică – Valea Jiului. Termenul de miner a devenit sinonim, inclusiv în limbajul uzual al multor români, cu „huligan” sau „brută”, iar această generalizare a fost întreţinută chiar de mulţi intelectuali români. Folosirea termenului de „mineriadă” pentru ceea ce a fost, de fapt, o represiune a statului român împotriva propriilor cetăţeni a devenit un loc comun în discursul public românesc şi a fost preluat în mediile internaţionale (de exemplu, pe site-ul Wikipedia/english găsim definiţia termenului „Mineriad” în limba engleză). Presa internaţională a difuzat peste tot imagini cu „minerii, uneltele lui Ion Iliescu împotriva democraţiei”, iar presa şi liderii de opinie din România au continuat să îi blameze şi ridiculizeze pe mineri. Evoluţia ulterioară a lui Miron Cozma, și celelalte „mineriade” au perpetuat şi intărit preconcepţiile despre Valea Jiului. Minele s-au închis, posibilii investitori, speriaţi de această imagine de „no man’s land”, au evitat zona, statul a ignorat problemele din Valea Jiului sau a oferit soluţii de moment total nepractice (acordarea salariilor compensatorii pentru minerii disponibilizaţi), uitând că primii vinovaţi pentru căderea economică a zonei sunt chiar reprezentanţii statului român, care i-au manipulat şi aruncat pe mineri în derizoriul „mineriadei”.
Care a fost contextul care a permis manipularea atât de lejeră a minerilor? Cui a folosit această stigmatizare post-eveniment? Cine a avut de câștigat de pe urma degradării și alienării unei întregi categorii sociale? Au devenit minerii de fapt principalele victime ale ”mineriadelor”? Și, mai ales, ce mai este de făcut în prezent pentru recuperarea stimei de sine și a imaginii publice a minerului, și a muncitorului în general?