Între luptă anti-comunistă și rebeliune legionară. Manifestări naționaliste în Piața Universității 1990.

Dezbatere coordonată de Mihaela Michailov și David Schwartz

În 1990 Piața Universității a fost loc de întâlnire și exprimare pentru orice bucureștean dornic să își exercite dreptul la libertatea de expresie. De la foști deținuți politici la admiratori, și foști membri ai partidelor istorice, de la intelectuali și artiști până la mișcări muncitorești, de la jurnaliști proaspăt întorși din Europa de Vest până la tineri folk-iști. În această pătură pestriță, naționalismul înțeles în strânsă legătură cu religia ortodoxă a fost, de la început, prezent și adoptat de cvasi-majoritate ca valoare comună, ”interzisă înainte de revoluție”. Prezența icoanelor și desele apeluri către rugăciune venite de la balcon erau privite de majoritate ca semne firești de exprimare a credinței, imposibilă înainte, și, astfel, de afirmare a democrației și libertății religioase.
Acest context confuz, în care ateismul era confundat cu comunismul, iar ideea iudeo-bolșevismului vinovat extern (și unic) pentru regimul totalitar românesc era afirmată tot mai puternic, a permis și încurajat renașterea mișcării legionare și înființarea diferitelor grupări de extremă dreaptă. Chiar în cadrul Partidului Național Țărănist (partid istoric de stânga, rebotezat ”creștin și democrat”), foști legionari (Ion Puiu) organizau mișcări de tineret.
Cât de active au fost aceste grupări în Piața Universității? Care au fost datele de care s-a folosit conducerea F.S.N. pentru a numi mișcarea de protest ”rebeliune legionară”? Au legitimat Piața Universității, și apoi mineriada, mișcările de extremă dreaptă din anii ‘90 și 2000? Cum a ajuns Grupul Independent pentru Democrație (asociație activă și inițiatoare a protestelor din piață) să protesteze, în prezent, împotriva drepturilor homosexualilor? Și cum a ajuns Asociația Victimelor Mineriadelor să militeze pentru ”recunoașterea holocaustului evreilor împotriva românilor”? Au confiscat mișcările de extremă dreaptă noțiunea de protest în spațiul public românesc? Unde se situează linia fină care desparte naționalismul înţeles ca patriotism și ca respectare a valorilor românești, de xenofobie, homofobie și fundamentalism religios?